În forfota pregătirilor de Paște

În forfota pregătirilor de Paște

0
DISTRIBUIȚI

Au mai rămas zile numărate până la Învierea Domnului, sărbătoare sfântă la creștinii ortodocsi. Și creștinii din raionul Drochia sunt în forfota pregătirilor de Sfintele Sărbători de Paște.Pentru gospodine, Joia Mare este ziua în care ele frămîntă și coc pasca și cozonac cu mac sau nucă. Vopsitul și încondeiatul ouălor, de asemenea este unul dintre cele mai importante ritualuri de pregătire. După vopsire, ouălele se ung cu slănină, pentru ca să fie mai frumoase. La sfârșitul zilei se pregătește coșul cu bucatele, care vor fi sfințite după slujba de Înviere. Moldovenii au tendința de a introduce și alte obiceiuri în tradițiile pascale, cum ar fi pregătirea iepurașilor în loc de miel. În Sâmbăta Mare, spre Duminica Învierii, creștinii merg la Biserică pentru a asista la slujba de Înviere a Mîntuitorului și pentru a lua lumină. Timp de 40 de zile, începînd cu Duminica Învierii, creștinii ortodocși își spun ”Hristos a Înviat!” Anul acesta ortodocșii vor sărbători Paștele pe data de 20 aprilie. 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

one × 4 =