Fermierii suportă cheltuieli suplimentare

Fermierii suportă cheltuieli suplimentare

0
DISTRIBUIȚI

Pentru efectuarea la timp a tuturor lucrărilor agricole, Valeriu Rudi din satul Șestaci, raionul Șoldănești, urmează să scoată din buzunar suplimentar trei mii de lei. Pentru a pune baza roadei, fermierul are nevoie de circa 3 tone de motorină.Așa cum bolovanii formați în timpul aratului de toamnă sunt mari, sunt și mai mari posibilitățile ca vântul de primăvară să usuce solul. În condițiile în care s-au pomenit, unii fermieri evită tăvălucitul arăturii, procedeu care reduce evaporarea apei din pământ. Valeriu Rudi însă nu se zgârcește, deoarece s-ar putea întâmpla să rămână fără umezeală în sol și, respectiv, fără producție.În pofida multiplelor dificultăți cu care se confrunta, agricultorul spune că nu va ceda. Mai mult, dacă acum zece ani dânsul își începuse activitatea având în posesie doar 4 hectare de pământ, actualmente el gestionează o suprafață de 70 hectare. Și vrea să se extindă.Majorarea prețurilor la lubrifianți i-a afectat și pe proprietarii de suprafețe neînsemnate.Potrivit informației oferite la direcția agricultură Șoldănești, în raion aproximativ trei mii de gospodari își lucrează de sine stătător cota de pământ, inclusiv 20 de fermieri au în gestiune suprafețe de până la 100 hectare de terenuri arabile.  

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

16 − eight =