Concerte și spectacole în luna marțișorului

Concerte și spectacole în luna marțișorului

0
DISTRIBUIȚI

Primavara aduce  la Nisporeni mult soare, veselie, martisoare si multa muzica. Locuitorii orasului au avut parte un spectacol superb, unde au evoluat colectivele artistice din regiune.

La început de primăvară – anotimpul martisorului, al reînvierii  naturii si al veseliei, la Nisporeni a fost  organizat un concert inedit pentru locuitorii orasului. Colectivele artistice  au daruit  bună dispoziţie, veselie şi i-au încântat pe  cei prezenţi în sală cu piesele lor. Concertul a durat  aproape două ore.

Nici surprizele nu s-au lăsat prea mult  aşteptate. Cu eleganţă, Monica Pirlici, castigatoarea concursului Moldova are talent, a prezentat un recital de poezie. Potrivit organizatorilor, în cadrul concertului au participat colectivele artistice din raion. Oamenii spun  ca a fost un  concert frumos si s-au simtit bine. Acest concert a avut a fost organizat  in cadrul Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”,  care  se desfășoara în perioada 1-10 martie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

2 × two =