Cât autoritățile se gândesc, casa se prăbușește

Cât autoritățile se gândesc, casa se prăbușește

0
DISTRIBUIȚI

După mai bine de 4 ani de adresări la organele de Stat, o familie din raionul Briceni, riscă să ajungă fără locuință. Din cauza alunecărilor de teren, casa se prăbușește, iar autoritățile nu se grăbesc să ajute familia. Familia Gubceac din s. Balasinești, r. Briceni riscă să ajungă pe drumuri. În urma alunecărilor de teren, pe pereții casei și pe podele s-au format fisuri. Bărbatul și cei doi copii s-au adăpostit temporar la fiica mai mare.Anatol Gubceac s-a adresat Consiliului Raional și Guvernului cu scopul de a i se procura o altă locuință, însă, fără niciun rezultat. În 2010, Guvernul i-a trimis o scrisoare, în care se spune că Anatol Gubceac a fost inclus în lista sinistraților. Cu câțiva ani în urmă, autoritățile raionale i-au propus un ajutor de circa 10 de mii de euro, dar acesta a refuzat, pentru că banii nu sunt suficienți pentru a procura o locuință.În luna august, 2013 bărbatul a primit o altă scrisoare de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în care era indicat faptul că Ministerul Finanțelor va aloca bani doar în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale din Republica Moldova. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ecaterina Grigorean, a menționat că rezolvarea acestei probleme ține de decizia unui organ abilitat.Am încercat să luăm legătura cu un reprezentant al Comisiei pentru Situații Excepționale din Republica Moldova și după ce am fost redirecționați la alți 4 demnitari de Stat, care se află în concedii, am reușit să luăm legătura cu Sergiu Gospodarenco, membru al Comisiei. Acesta ne-a comunicat faptul că Guvernul decide când va rezolva problema, însă responsabil de dosarul familiei Gubceac este șeful adjunct al Direcției Protecției Civile și Situații Excepționale, Vitalii Mutaf, pe care nu l-am putut contacta pe motiv că se află într-o deplasare de serviciu.Echipa TV Canal-X va veni cu detalii la acest subiect, după ce responsabilii vor reveni din concendii. Amintim, că în urma ploilor torențiale din 2008, în s. Balasinești 10 gospodării au avut de suferit în urma alunecărilor de teren, iar pentru patru familii au fost procurate alte locuințe, a informat secretara primăriei satului Balasinești.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

one × five =