Deficitul de polițiști – favoare pentru infractori

Deficitul de polițiști – favoare pentru infractori

0
DISTRIBUIȚI

La Șoldănești, începutul anului curent este marcat de dublarea numărului de infracţiuni. Unul din motivele invocate de organele de drept din teritoriu ar fi lipsa poliţiştilor în localităţile rurale. Situația creată a fost subiect de discuție şi la şedinţa consiliului raional.Potrivit procurorului raionului, dacă în 2013 a fost atestată o scădere a numărului infracţiunilor comparativ cu anul precedent, în prezent, starea de lucruri s-a agravat. Deja au fost înregistrate peste 70 de cazuri de nerespectare a legislaţiei. În majoritatea cazurilor, este vorba de furturi, violenţă în familie şi încălcarea ordinii publice.În special, este alarmantă situația în satul Curătura. Deși aici locuiesc circa 200 de oameni, s-au înregistrat 11 infracţiuni. Mai mult, decât în localități populate de mii de cetățeni. Inspectoratul de poliţie explică situația prin fluctuația de cadre între polițiști.Consilierii raionali spun că o modalitate de a schimba starea de lucruri ar fi majorarea salariilor poliţiştilor. Acest lucru ar spori interesul candidaţilor de a se încadra în serviciu la poliţie. Iar la Inspectoratul din Şoldăneşti actualmente sunt mai mult de 10 locuri vacante.Consilierii raionali s-au arătat indignaţi şi de faptul că braconierii care îşi fac de cap pe teritoriul raionului nu sunt pedepsiţi. Oamenii legii au explicat acest lucru prin faptul că este dificilă stabilirea identităţii acestora.Potrivit informațiilor oferite la procuratură, cele mai multe infractiuni se comit în oraşul Şoldăneşti, satul Olişcani şi comuna Alcedar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

5 × 3 =